
Se aproprie Sarbatorile de Iarna si odata cu acestea si finalul celui de al 15-lea an de activitate al CLINICII PROCTOVEN.
A fost un an greu, un an greu pentru toata lumea, cu greutati la care nu ne-am fi asteptat, in care am pornit la drum cu multe sperante, vise, dar si temeri, de-a lungul caruia totul s-a transformat, prin multa munca si daruire, in succese si satisfactii dificil de exprimat in cuvinte.
Cu aceasta ocazie tinem sa aducem multumiri tuturor celor care au fost alaturi de noi in aceasta experienta minunata, colectivului CLINICII PROCTOVEN, colegilor din alte specialitati care au avut incredere in noi si nu in ultimul rand celor cateva mii de pacienti pe care am avut placerea si onoarea de a-i trata in acest an de activitate. Ei ne-au ajutat si ne-au dat puterea si increderea sa continuam si sa progresam, nascand ambitia de mai bine, mai modern, mai profesional.
Ca la orice moment de bilant ne mandrim cu noutatile pe care le am adus si realizat cu succes in acest an.
Am reusit sa ne acomodam si sa profitam la maxim de cel de-al cincelea an in sediul nou, ultramodern, special construit cu destinatia de clinica medicala, adaptat la toate cerintele pacientului secolului in care traim.
Suntem prima Clinica din Sibiu care a introdus practica operatiei de hernie cu internare de zi. Am trecut pragul de 700 de pacienti care au fost operati de hernie si externati la doar cateva ore dupa accesul in Clinica (”plecand pe picioare”), fara nici o complicatie, interventia desfasurandu-se fara absolut nici o durere pentru pacient.
Am continuat interventiile chirurgicale pentru varice si tratamentul fara operatie pentru hemoroizi, realizand din nou cote maxime de succes si multumiri din partea pacientilor nostri.
De asemenea am investit continuu in cadrul compartimentului de preventie, diagnostic si tratament al afectiunilor sanului (atat benigne cat si a cancerului mamar).
Suntem Clinica din Sibiu unde o pacienta ce prezinta o afectiune mamara beneficiaza atat de ecografie, elastografie, mamografie, biopsie, cat si de tratament chirurgical si oncologic, toate grupate si perfect organizate pentru a veni in sprijinul pacientelor care sufera de aceasta afectiune.
Am continuat si investitia in aparatura, in decursul acestui an achizitionand un nou ecograf un nou ecograf ultraperformant Samsung WS 80 ELITE 5D pentru ginecologie, la momentul actual existand in clinica 7 ecografe pentru diferite specialitati. De asemenea am achizitionat un nou turn de videoendoscopie – pentru colonoscopie si gastrofibroscopie, marca Fujinon, dar si holtere de tensiune si EKG – aparate care se poarta de catre pacient 24 de ore pentru monitorizarea tensiunii arteriale si a activitatii cardiace cu scopul unui diagnostic de certitudine al afectiunilor cardiace.
Compartimentul de ginecologie a fost dotat cu un videocolposcop de ultima generatie, iar compartimentul de pneumologie are in dotare un spirometru digital.
Incepand cu acest an, avem contract cu CAS Sibiu pe specialitatile boli interne, cardiologie, gastroenterologie, alaturi de Diabet Zaharat si Boli de Nutritie, iar pacientii beneficiaza gratuit de aportul acestor specialitati extrem de solicitate.
Medicii Clinicii sunt medici primari, cadre didactice care au beneficiat de specializari in strainatate. De anul acesta s-au adaugat echipei 5 medici tineri care vor da mai multa forta si profesionalism Clinicii Proctoven.
Ne propunem, in viitorul apropiat, sa investim mai mult in aparatura moderna, confortul pacientului si mai ales sa continuam sa punem accentul pe comunicarea medic – pacient fara de care actul terapeutic nu poate avea succes.
Toate aceste deziderate nu sunt posibile fara munca, studiu permanent, reviste de specialitate la care suntem abonati, seminarii internationale la care aflam tot ce misca in lumea medicala, care nu sunt gratis. De aceea Proctoven este o Clinica unde platesti calitatea actului medical. Proctoven nu e un supermarket medical la care lumea vine pentru reduceri, bonusuri sau chestii gratis. Vine, in schimb, sa castige cel mai important premiu: SANATATEA PROPRIE.
Sarbatori Fericite si Un An Nou plin de impliniri.
Profesor Universitar Habil.
Dr. Med. Ciprian Tanasescu
MEDIC PRIMAR CHIRURG
MANAGER CLINICA PROCTOVEN
Obezitatea este o problema de sanatate publica, cu o incidenta in crestere de la an la an, cunoscand o panta ascendenta cu preponderenta in ultimii 2 ani datorita pandemiei COVID-19, atat in randul persoanelor adulte, cat si in randul copiiilor si adolescentiilor.
(more…)
Problema obezitatii reprezinta de ani de zile o amenințare serioasa asupra stării de sănătate, tocmai de aceea este important sa o tratam dacă exista , si sa o prevenim, urmând un stil de viata sănătos și echilibrat pentru a ne menține greutatea normala pe termen lung și pentru a proteja cel mai presus capital pe care îl deținem- SANATATEA.
(more…)
Diabetul zaharat este cea mai răspândită boală la momentul actual si ne confruntam cu o crestere alarmanta a incidentei . Studiile efectuate de-a lungul aniilor in tara noastra arata ca 1 din 10 romani sufera de diabet zaharat, iar mai îngrijorător este faptul că această boală a început sa fie diagnosticată la vârste tot mai tinere. Judeţul Sibiu se află în topul judeţelor din România unde speranţa de viaţă, la pacienţii cu Diabet zaharat a crescut semnificativ. (more…)
Sughitul, este inofensiv cand dureaza cateva minute, apare rar, iar urmarile sunt unele strict de iritare a suferindului sau a audientei, uneori chiar cu efecte comice.
Sughitul nu serveste niciunui scop fiziologic la om sau alte mamifere. Un acces de sughit este orice episod care dureaza mai mult de catea minute. Sughitul care dureaza mai milt de 48 ore este (more…)
Varicela este o boală foarte contagioasă cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV). Virusul se răspândește cu ușurință de la persoanele cu varicelă la alții care nu au avut niciodată boala sau nu au fost niciodată vaccinați. Dacă o persoană are varicelă, până la 90% dintre persoanele apropiate acelei persoane care nu sunt imune se vor infecta și ele. Virusul se răspândește în principal prin contactul apropiat cu cineva care are varicelă. (more…)
Artroza genunchiului(gonartroza) este o afectiune cronica, degenerativa, care nu se vindeca de la sine. Trebuie intervenit in stadii cat mai timpurii pentru a avea rezultate favorabile si complicatii minime, in caz contrar, (more…)
Dermatita atopica (din greaca atopos – neobisnuit) este o afectiune care provoaca uscarea excesiva a pielii, bariera cutanata este alterata genetic iar pielea nu poate oferi o apare potrivita impotriva bacteriilor de pe suprafata ei si apar suprainfectii. Apare la persoanele predispuse genetic sa dezvolte si alte afectiuni atopice cum ar fi astmul bronsic si rinita alergica.
Dermatita atopica debuteaza 60% in prima copilarie, cu usoara predominanta la baieti.
In ultimii 10 ani, prevalenta dermatitei atopice a crescut de 2-3 ori datorita:
-poluarii atmosferei, trafic intens de masini,
-Alergene la domiciliu, coabitare (acarieni, pisici, caini).
-Cresterea standardului de igiena, care implica cresterea agresivitatii asupra pielii a produselor chimice,
-Mame fumatoare,
-Aditivilor chimici din alimente,
-Introducerea de alimente noi (fructe exotice, arahide etc).
-Diversificare precoce.
-Ipoteza igienei – curatarea excesiva, utilizarea antibioticelor frecvent, vaccinari multiple au redus rata infectiilor in copilarie. Rezulta lipsa colonizarii cu enterococi si bifidobacterii, care stimulau imunitatea (Limfocitele TH1) inducand o toleranta imunologica. De aici teoria suplimentarii cu probiotice inca din primele zile de viata chiar si pe perioada sarcinii.
Ea se imparte in functie de varsta in:
-dermatita atopica a copilului mic (sub 2 ani).
-dermatita atopica a copilului peste 2 ani.
-dermatita atopica a adultului- aproximativ 10% din formele juvenile persista la adult.
Atopicii pot prezenta manifestari oculare dar si reactii alergice la medicamente, alimente, intepaturi de insecta. Eruptia dentara, infectiile respiratorii pot declansa un puseu de dermatita atopica
Obiectivele tratamentului sunt: refacerea barierei cutanate, combaterea inflamtiei, remiterea pruritului.
Ce putem face acasa?
– Emolientele zilnice scad necesarul de tratament topic (dermatocorticoizi, inhibitori de calcineurina). Ele se administreaza de mai multe ori pe zi, pe pielea umeda, preparate fara alcool, parfum, uleiuri esentiale. Se folosesc si in perioada de “liniste” a bolii. Pielea trebuie spalata cu geluri/ulei de dus special formulate pentru atopici (fara parfum, alcool, uleiuri esentiale).
-Se recomanda purtarea de materiale naturale, fara lana sau fibre sintetice.
-Dusurile trebuie sa fie scurte si au efect favorabil calmand pielea.
-Pe cat posibil trebuie inlaturate din casa produsele chimice (detergenti hipoalergenici, fara balsam rufe, produse de curatenie agresiva- inlocuirea acestora cu aparate de curatare prin abur), folosirea purificatoarelor de aer, inlaturarea parfumurilor din produse cosmetice si de uz casnic.
-Parintii trebuie sa evite fumatul in prezenta copilului.
-Mancarimea este fecventa iar datorita scarpinatului pot aparea suprainfectii. Se recomanda taierea unghiilor cat mai scurt si cat mai des. Pentru calmarea pruritului se pot folosi comprese cu apa rece sau folosirea unei ape termale de la frigider si tapotarea usoara a pielii.
Din pacate dermatita atopica are un impact major psihologic asupra copilui de aceea uneori sunt necesare sedinte de psihoterapie.
Congresul European de Obezitate: O experiență de neuitat
Recent, am avut privilegiul de a participa la prestigiosul Congres European de Obezitate, un eveniment dedicat în întregime obezității, o domeniu care îmi stârnește pasiunea și în care îmi dedic cu drag expertiza.
A fost o experiență cu adevărat incredibilă să interacționez cu colegi din întreaga lume, să schimbăm impresii și să învățăm unii de la alții. Congresul a oferit o platformă ideală pentru a descoperi cele mai noi tendințe și inovații din domeniul obezității, de la cercetare și descoperiri științifice la strategiile de prevenție și management al bolii.
Participarea la astfel de congrese ne oferă o multitudine de beneficii:
-Oportunitatea de a întâlni persoane noi: Congresele aduc laolaltă profesioniști din diferite medii, oferind o șansă unică de a crea conexiuni valoroase și a extinde rețeaua de colaboratori.
-Schimb de idei: Congresele oferă un forum pentru a discuta idei, a dezbate perspective și a învăța unii de la alții. Această interacțiune intelectuală ne stimulează gândirea critică și ne ajută să dezvoltăm noi soluții la problemele complexe cu care ne confruntăm.
-Îmbogățirea cunoștințelor: Congresele ne oferă acces la cele mai recente descoperiri și tendințe din domeniul nostru de interes. Prin participarea la prezentări, workshop-uri și sesiuni interactive, ne menținem la curent cu ultimele evoluții și ne îmbunătățim continuu cunoștințele.
Prezența echipei Proctoven la Congresul European de Obezitate a demonstrat angajamentul nostru constant de a fi la curent cu cele mai noi tendințe din domeniul obezității și de a oferi pacienților noștri cele mai eficiente soluții de tratament. Ne mândrim cu contribuția noastră la această luptă importantă pentru sănătate și vom continua să ne dedicăm eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților care suferă de obezitate.
Conluzii:
Obezitate: O amenințare globală ce necesită acțiuni imediate!
Epidemia de obezitate nu mai poate fi ignorată. Este o problemă gravă de sănătate publică care necesită o abordare urgentă și concertată.
Obezitatea este o boală, nu o problemă estetică. Este un factor de risc major pentru numeroase afecțiuni cronice, incluzând boli cardiovasculare, diabet de tip 2, anumite tipuri de cancer și multe altele. De asemenea, afectează semnificativ calitatea vieții și crește costurile asistenței medicale.
Trebuie să tragem un semnal de alarmă și să luăm inițiativa pentru a combate această amenințare globală. Este esențial să creștem gradul de conștientizare cu privire la riscurile obezității și să promovăm un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și exerciții fizice regulate.
Sistemul medical are un rol crucial de jucat în diagnosticarea, tratarea și prevenirea obezității. Este necesară o abordare multidisciplinară care să implice medici, nutriționiști, psihologi și alți specialiști.
Împreună, putem combate epidemia de obezitate și construi o lume mai sănătoasă pentru generațiile viitoare.
Dr. Denisa Tanasescu
Reprezentantă a echipei Proctoven



1. Durere toracice: Durere sau disconfort în piept, mai ales în timpul efortului sau stresului.
2. Tensiune arterială ridicată: Dacă tensiunea arterială este constant peste 130/90 mmHg.
3. Palpitații sau bătăi neregulate ale inimii
4. Dificultăți de respirație: Apariția dificultății de respirație sau oboseală rapidă la eforturi minime.
5. Istoric familial de boli cardiovasculare: Dacă ai membri ai familiei cu afecțiuni cardiovasculare.
6. Factori de risc: Dacă ai diabet, colesterol mare, obezitate sau fumezi.
7. Vârstă înaintată: De la vârsta de 40-45 de ani, este recomandat să faci un consult regulat pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
○ Ce ar trebui să știm despre Hipertensiunea arterială:
Hipertensiunea arterială este o afecțiune frecventă, caracterizată prin valori ale tensiunii arteriale peste 130/90 mmHg. De cele mai multe ori, nu prezintă simptome, dar, netratată, poate cauza complicații grave precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau insuficiența renală.
Factorii de risc includ vârsta, obezitatea, sedentarismul, excesul de sare, alcoolul și stresul. Prevenția se bazează pe un stil de viață sănătos: dietă echilibrată, exerciții fizice regulate și evitarea fumatului.
○ Ce ar trebui să știm despre Sindromul coronarian cronic:
Sindromul coronarian cronic (SCC) apare din cauza îngustării arterelor coronare, reducând fluxul de sânge către inimă. Se manifestă prin angină pectorală în timpul efortului dar poate fi asimptomatic.
Factorii de risc includ hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, colesterolul crescut, fumatul și obezitatea. Tratamentul presupune un stil de viață sănătos, tratament medicamentos și, în cazuri severe, proceduri precum angioplastia.
○ Chiar și în absența simptomelor, un consult periodic poate ajuta la depistarea precoce a eventualelor probleme cardiovasculare.