Bine ati venit la Clinica Medicala Proctoven!
Program :
 Luni - Vineri intre 08:00 - 20:00 
 Contact : 
 0369.410858 
Proctoven
 Uncategorized
De 10 ani, de 10 ori mai buni.
De 10 ani, de 10 ori mai buni.
Posted by admin

Chiar suntem de 10 ori mai buni?
În mod sigur suntem de 10 ori mai mulți specialisti decât în 2011.
Avem mult mai multe specializari decât cele cu care am lansat Proctoven. Dacă initial Proctoven însemna doar proctologie și oftalmologie?...acum clinica noastră acoperă peste 30 de domenii medicale.

Dar noi, ca medici, suntem de 10 ori mai buni ?
Majoritatea, da. Pentru ca am învățat sa ascultam și sa invatam. Din doua surse, ambele importante.

Prima și cea mai importanta – dumneavoastră – pacienții sau clientii clinicii Proctoven .
De la domniile voastre am învățat sa ascultam, sa înțelegem, sa tratam fiecare caz ca pe unul special, sa acordam importanța fiecarei afectiuni și sa includem compasiunea ca medicament esential în consultatii sau interventii.
Fără dumneavoastră și fără încrederea pe care ne-ati acordat-o, Proctoven ar fi rămas la stadiul din 2011.  MUL-TU-MIM!

A doua sursa care a contribuit la dezvltarea noastră au fost și sunt cursurile de specializare, conferintele și întrunirile la care participam cu regularitatea. Acest update continuu ne-a permis sa va oferim tratamente moderne cât mai puțin invazive și nedureroase.

Proctoven  datorează acești 10 ani de succes în Sibiu tuturor celor care au avut încredere în abilitățile și competentele noastre. Tuturor celor care ne-au recomandat și care ne-au încurajat.

Va mulțumim încă odată și va dorim multă sănătate.
Mai bine zis...sanatate de nota 10!

Despre Proctoven

Alaturi de noi avem o echipa de medici tineri, toti cu stagii de pregatire efectuate in strainatate, in specialitati ca: Neurologie, Boli de Nutritie, Boli Interne, Cardiologie, Chirurgie, Chirurgie Estetica, Chirurgie Pediatrica, Chirurgie Plastica, Dermatologie, Diabet Zaharat, Ecografie Generala, Endocrinologie, Estetica Faciala, Gastroenterologie, Ginecologie, Neurochirurgie, Oncologie, ORL, Ortopedie, Psihiatrie, Psihologie - Psihoterapie, Senologie si Stomatologie.
De asemenea beneficiem de aportul unui ecograf de ultima generatie, iar in specialitatea Chirurgie Plastica avem o foarte buna colaborare cu Prof. Univ. Dr. Bratu Tiberiu de la Institutul de Chirurgie Estetica Brol din Timisoara.

Speram ca in viitor tot mai multi concetateni sa poata beneficia de avantajele acestor terapii moderne, acum prezente in cadrul CENTRULUI MEDICAL PROCTOVEN situat pe str. Rusciorului nr. 18, Sibiu

© Copyright 2019. All Rights Reserved by Centrul Medical Proctoven