
Se aproprie Sarbatorile de Iarna si odata cu acestea si finalul celui de al 15-lea an de activitate al CLINICII PROCTOVEN.
A fost un an greu, un an greu pentru toata lumea, cu greutati la care nu ne-am fi asteptat, in care am pornit la drum cu multe sperante, vise, dar si temeri, de-a lungul caruia totul s-a transformat, prin multa munca si daruire, in succese si satisfactii dificil de exprimat in cuvinte.
Cu aceasta ocazie tinem sa aducem multumiri tuturor celor care au fost alaturi de noi in aceasta experienta minunata, colectivului CLINICII PROCTOVEN, colegilor din alte specialitati care au avut incredere in noi si nu in ultimul rand celor cateva mii de pacienti pe care am avut placerea si onoarea de a-i trata in acest an de activitate. Ei ne-au ajutat si ne-au dat puterea si increderea sa continuam si sa progresam, nascand ambitia de mai bine, mai modern, mai profesional.
Ca la orice moment de bilant ne mandrim cu noutatile pe care le am adus si realizat cu succes in acest an.
Am reusit sa ne acomodam si sa profitam la maxim de cel de-al cincelea an in sediul nou, ultramodern, special construit cu destinatia de clinica medicala, adaptat la toate cerintele pacientului secolului in care traim.
Suntem prima Clinica din Sibiu care a introdus practica operatiei de hernie cu internare de zi. Am trecut pragul de 700 de pacienti care au fost operati de hernie si externati la doar cateva ore dupa accesul in Clinica (”plecand pe picioare”), fara nici o complicatie, interventia desfasurandu-se fara absolut nici o durere pentru pacient.
Am continuat interventiile chirurgicale pentru varice si tratamentul fara operatie pentru hemoroizi, realizand din nou cote maxime de succes si multumiri din partea pacientilor nostri.
De asemenea am investit continuu in cadrul compartimentului de preventie, diagnostic si tratament al afectiunilor sanului (atat benigne cat si a cancerului mamar).
Suntem Clinica din Sibiu unde o pacienta ce prezinta o afectiune mamara beneficiaza atat de ecografie, elastografie, mamografie, biopsie, cat si de tratament chirurgical si oncologic, toate grupate si perfect organizate pentru a veni in sprijinul pacientelor care sufera de aceasta afectiune.
Am continuat si investitia in aparatura, in decursul acestui an achizitionand un nou ecograf un nou ecograf ultraperformant Samsung WS 80 ELITE 5D pentru ginecologie, la momentul actual existand in clinica 7 ecografe pentru diferite specialitati. De asemenea am achizitionat un nou turn de videoendoscopie – pentru colonoscopie si gastrofibroscopie, marca Fujinon, dar si holtere de tensiune si EKG – aparate care se poarta de catre pacient 24 de ore pentru monitorizarea tensiunii arteriale si a activitatii cardiace cu scopul unui diagnostic de certitudine al afectiunilor cardiace.
Compartimentul de ginecologie a fost dotat cu un videocolposcop de ultima generatie, iar compartimentul de pneumologie are in dotare un spirometru digital.
Incepand cu acest an, avem contract cu CAS Sibiu pe specialitatile boli interne, cardiologie, gastroenterologie, alaturi de Diabet Zaharat si Boli de Nutritie, iar pacientii beneficiaza gratuit de aportul acestor specialitati extrem de solicitate.
Medicii Clinicii sunt medici primari, cadre didactice care au beneficiat de specializari in strainatate. De anul acesta s-au adaugat echipei 5 medici tineri care vor da mai multa forta si profesionalism Clinicii Proctoven.
Ne propunem, in viitorul apropiat, sa investim mai mult in aparatura moderna, confortul pacientului si mai ales sa continuam sa punem accentul pe comunicarea medic – pacient fara de care actul terapeutic nu poate avea succes.
Toate aceste deziderate nu sunt posibile fara munca, studiu permanent, reviste de specialitate la care suntem abonati, seminarii internationale la care aflam tot ce misca in lumea medicala, care nu sunt gratis. De aceea Proctoven este o Clinica unde platesti calitatea actului medical. Proctoven nu e un supermarket medical la care lumea vine pentru reduceri, bonusuri sau chestii gratis. Vine, in schimb, sa castige cel mai important premiu: SANATATEA PROPRIE.
Sarbatori Fericite si Un An Nou plin de impliniri.
Profesor Universitar Habil.
Dr. Med. Ciprian Tanasescu
MEDIC PRIMAR CHIRURG
MANAGER CLINICA PROCTOVEN