Insuficiența cardiacă (IC) este un sindrom clinic determinat de incapacitatea inimii de a asigura debitul sanguin necesar acoperirii nevoilor metabolice ale organismului - altfel spus este expresia clinică a unui cord care, dintr-un motiv sau altul, devine ineficient și nu mai e capabil răspundă necesităților organismului.

Ce anume ne ghidează spre un diagnostic de insuficiență cardiacă?

Insuficiența cardiacă  este caracterizată de simptome tipice (ceea ce pacientul resimte și observă) - de exemplu: dispneea, edemele gambiere, fatigabilitatea -  care pot fi acompaniate de semne tipice (modificări constatate de medic la examinare) – de exemplu: tahicardie, tahipnee, raluri pulmonare, hepatomegalie, edeme periferice), cauzate de o anomalie cardiacă structurală și/sau funcțională,  care duce la o scădere a debitului cardiac și/sau creșterea presiunilor intracardiace în repaus sau la efort.

Dispneea – percepția conștientă, neplacută a efortului respirator, sau ”lipsa de aer”, adică senzația pe care pacientul o resimte atunci când pare ca nu îi ajunge aerul – este unul dintre simptomele cardinale ale insuficienței cardiace care permite totodată și clasificarea funcțională a acesteia. Astfel, conform New York Heart Association (NYHA), vorbim despre :

• IC clasa I NYHA atunci când avem evidența unei boli structurale, dar activitatea fizică uzuală este efectuată fără simptome (fără dispnee, oboseală, palpitații).
• IC clasa II NYHA atunci când pacienții prezintă o limitare a activității fizice moderate, au simptome la activitățiile uzuale, fără simptome în repaus.
• IC clasa III NYHA atunci când există o limitare importantă a activității fizice: pacienții nu au simptome în repaus, însă prezintă simptome la activități mai mici decât cele uzuale.
• IC clasa IV NYHA – simptomele apar la efort minim și în repaus.

Există situații în care pacienții prezintă episoade de accentuare a simptomatologiei în cursul nopții – dispnee paroxistică nocturnă. Alteori, pacienții nu pot tolera decubitul dorsal – au nevoie să stea în ședere sau dorm în poziție semișezândă, situație numită dispnee cu tendință la ortopnee. Ambele sunt exemple de situații în care indicația de a apela la serviciu medical specializat este imperios necesară.

Oboseala (fatigabilitatea) și slăbiciunea musculară reprezintă alte două simptome importante, ele apărând din cauza unui aport sangvin insuficient către creier și mușchi.

Edemele periferice – reprezintă acumularea de fluid în interstițiu, în special la nivelul membrelor inferioare, cu predilecție la nivel gambier, din cauza stagnării sângelui în spatele unui cord ineficient. Edemele din insuficiența cardiacă afectează de obicei ambele membre inferioare, sunt simetrice și au semnul godeului pozitiv – adică la compresia cu degetul pe fața anterioară a gambei rămâne urmă.

Prezența unuia sau mai multor simptome din cele menționate trebuie să îndrume pacientul spre un consult cardiologic pentru identificarea bolii cardiace care stă la baza acestor manifestări.

Insuficiența cardiacă (IC) este un diagnostic de sindrom. Din acest considerent, el nu o sa fie niciodată singurul diagnostic al unui pacient, ci va fi mereu însoțit de diagnosticul bolii de bază, care a condus la apariția insuficienței cardiace.

Insuficiența cardiacă poate reprezenta forma finală de evoluție a numeroase afecțiuni cardiovasculare cum sunt: hipertensiunea arterială, afecțiuni ale valvelor cardiace (stenoze și/sau regurgitări), boala coronariană (infarctul miocardic, ischemie miocardică), miocardite, cardiomiopatii (dilatativă, hipertrofică, restrictivă), afecțiuni cardiace date de toxice (alcool, antracicline), iradiere. De asemenea, o serie de factori pot precipita apariția sau decompensarea insuficienței cardiace: tulburări de ritm (fibrilația atrială) sau de conducere (blocuri atrioventriculare de grad înalt), boli infecțioase (pulmonare, renale, biliare), criza hipertensivă, ischemia miocardică, anemia, consumul de medicamente cu efecte defavorabile (de exemplu: antiinflamatoare nesteroidiene sau steroidiene), non-complianța la recomandări – consumul de excesiv de sare sau alcool, nerespectarea tratamentului farmacologic prescris de medic, efort excesiv.

Identificarea problemei cardiace care stă la baza IC este crucială din motive terapeutice, pentru că o patologie anume impune un tratament specific – de exemplu: atunci cand hipertensiunea se afla la originea IC, se impune un tratament adecvat al hipertensiunii arteriale,  repararea sau înlocuirea valvulară sunt necesare atunci când la bază se află o disfuncție de valvă, revascularizarea miocardică intervențională sau chirurgicală (montarea uniui stent sau efectuarea unui by-pass aorto-coronarian) pot ameliora simptomatologia și prognosticul atunci când este patologia declanșatoare e reprezentată de boală coronarină ischemică.

O serie de investigații imagistice și de laborator sprijină demersul diagnostic în IC. Algoritmul de diagnostic cuprinde anumite teste dintre care sunt obligatorii: electrocardiograma (EKG), ecocardiografia și analize de laborator standard (hemoleucogramă, ionogramă, creatinină, glicemie, enzime hepatice, profil lipidic, proteine totale).

Nu există o corelație dovedită între simptome și severitatea insuficienței cardiace; există însă dovezi asupra existenței unei semnificații de severitate la pacienții cu persistență a simptomelor sub tratament maximal farmacologic. Un pacient diagnosticat tardiv, cu insuficiență cardiacă avansată,  neresponsivă la tratament maximal, are un prognostic la fel de rezervat ca un pacient cu neoplazie în stadiu terminal. Evaluarea cardiacă, diagnosticarea precoce și tratamentul optim al patologiei cardiace cauzale reprezentă elemente esențiale care permit reversibilitatea mecanismelor fiziopatologice sau, cel puțin, încetinirea evoluției bolii și creșterea calității vieții.

Dr. Andra-Maria Bebeșelea,
Medic Specialist Cardiologie,
Competență Ecocardiografie,
Asistent Universitar ULBS,
Doctorand Medicină

CENTRUL MEDICAL PROCTOVEN
Tel. Programari 0369/410858 sau 0735/545530