EXISTA SI O ALTFEL DE COLABORARE INTRE MEDIC SI PACIENT?
Relatia medic pacient a fost si este un subiect deosebit de controversat. Din pacate, in tara noastra chiar si la 20 de ani de la revolutie, aceasta relatie are mult de suferit, existand inca vechea mentalitate conform careia pacientul este tratat ca un simplu obiect, fara a exista comunicare.
DA, poate exista si o altfel de colaborare intre medic si pacient, colaborare bazata pe respectul reciproc, pe prezentarea realitatii bolii, a posibilitatilor terapeutice, a riscurilor fiecarui tip de tratament, lasand pacientului posibilitatea de a-si alege metoda de terapie.
Recunosc, ca acest tip de relatie l-am vazut prima data in Franta, respectiv Noua Zeenlanda si am fost uimiti, noi ca si medici, de respectul cu care poate fi tratat un pacient. Am deprins aptitudinile stabilirii acestei relatii ce sta la baza castigarii increderii unui pacient, incredere ce este unul din pilonii importanti in vindecarea oricarei afectiuni.
Varice * Hemoroizi * Fisuri Anale
Bineinteles ca aceasta comunicare cu pacientul nu este suficienta pentru a-l vindeca.
De aceea, noi am adus din import pe langa metodele terapeutice prezentate si aparatura de ultima generatie, bazata pe radiofrecventa si laserterapie ce ne permite tratamentul hemoroizilor, fisurii anale, dar si a varicelor indeplinind dorintelor oricarui pacient de a fi vindecat fara durere, fara a sta internat in spital, scapand de riscurile unei operatii.
De asemenea acest tip de aparatura ne da posibilitatea de a face interventii de mica chirurgie fara spitalizare, cu vindecare mult accelerata si cicatrici postoperatorii minime.
Alaturi de noi avem o echipa de medici tineri care au devenit medici primari si cadre universitare, toti cu stagii de pregatire efectuate in strainatate, in specialitati ca: Chirurgie, Boli de Nutritie, Diabet Zaharat, Boli Interne, Cardiologie, Chirurgie Pediatrica, Chirurgie Estetica, Chirurgie Plastica, Estetica Faciala, Dermatologie, Ecografie generala, Endocrinologie, Gastroenterologie, Ginecologie, Neurochirurgie, Neurologie, Oncologie, ORL, Ortopedie, Psihiatrie, Psihologie - Psihoterapie, Senologie , Stomatologie. De asemenea beneficiem de aportul a doua ecografe de ultima generatie, iar in specialitatea Chirurgie Plastica avem o foarte buna colaborare cu Prof. Univ. Dr. Bratu Tiberiu de la Institutul de Chirurgie Estetica Brol din Timisoara.
Speram ca in viitor tot mai multi concetateni sa poata beneficia de avantajele acestor terapii moderne acum prezente in cadrul CENTRULUI MEDICAL PROCTOVEN situat in Sibiu pe str. Rusciorului nr. 18
Dr. Tanasescu Ciprian - medic primar chirurg.